Am cunoscut de pilda o tanti din fundul Olteniei care are zeci de vite si gaini care mor de batranete. Mananca de pe urma lor doar lapte, branza si oua. Nu taie niciuna ca-i se imputineaza averea. A cam uitat dumneaiei gustul carnii, dar asta nu inseamana ca si-a pierdut energia. Sa nu uitam ca in zona respectiva nu exista masa fara praz si nu stau prost nici la alte legume pline de vitamine. Una peste alta, femeia asta la 70 de ani pune zilnic un taur la vechiul ei plug de lemn lasat mostenire intre generatii, se inhama alaturi de el la jug si scurma cu sete, si un picde ura cred, glia stramoseasca. La aproximativ 100 de metri de aceasta scena trec eu cu SUV-ul de fabricatie germana comutat pe asistentul automat de adaptare a suspensiei si caut o benzinarie cu GPS-ul de pe BlackBerry. Nu vreau sa folosesc computerul de bord, ca as intrerupe DVD-ul meu preferat cu Celentano. Oriunde in Romania pe o raza de 20 de kilometrii patrati intalnesti ultima generatie de tehnologie din orice domeniu, la un loc cu cel putin o relicva de trai si mentalitate provenind direct din Evul Mediu, fara sa sufere vreo modificare esentiala.

Cat de infometat sa fii tot iti dai seama ca branza aia a stat asa de mult in coaja bradului incat are mai mult gust de rasina decat de branza, iar carnatul s-a  zvantat in esapamentul masinilor pana a ramas un ciot uscat. Cu toate astea zona e renumita pentru brânza de burduf tinuta fix cat trebuie in coaja de pin, specialitate care acu un an pe vremea asta facea furori in saloanele de branzeturi ale targurilor de la Torino. Una peste alta, n-avem noi mare traditie in gastronomie, ca de la sarmalute la polenta sau de la mititei la poale in brau toate au cam fost inventate prin alta parte, dar m-am lamurit ca branza de burduf ramane un stalp de sustinere al traditiei culinare mioritice. Asta m-a determinat sa fac o gama traditionala si s-o incep cu branza de burduf. Una facuta pastoreste, din cas proaspat frecat cu sare grunjoasa, lasat la maturat in stomac de oaie curat si uscat, care apoi e tras intr-un ambalaj d’asta de la oras, ca sa-l poti cumpara din supermarket fara sa-ti mute nasul din loc. Mie imi place mult, dar gusturile cica nu se discuta.

Nu mai zic de celebrul pachetel pe care se stie ca parintele modern l-a inlocuit cu niste marunt pentru kraxuri, cole si acadele, ca doar n-o sa se bazeze pe cornul cu lapte de la stat. De astia mici de la particularele cu catering, ai caror parinti se tem sa nu invete sa scuipe pe o parte sau sa sara la castana, nu-mi fac griji, dar de restul mi se rupe inima cand ma gandesc la cum se hranesc pana la urmatoarea vacanta. Din pacate n-am timp si cred ca nici vocatie sa ma lupt cu morile de vant de la noi, sa schimb ceva, asa cum a facut Jamie  Oliver reforma in scolile britanice, dar atat va spun cascati ochii la raft si nu lasati copiii sa dea iama in porcarii.

Tema mini discursului a fost generoasa si bine intentionata, pacat ca aparitia vorbitorului starneste zambete si acolo, departe de casa. Speram sincer ca in parlamentul european nu e nimeni care sa distinga romana colocviala de cea literara sau care sa se sinchiseasca de un ras strident si ca toata lumea o sa aprecieze doar nonsalanta conferita de avere, un costum elegant si un ceas scump. Totusi se pare ca pretutindeni tonul face muzica. Basca, probabil ca multi o stiu doar pe Steaua care l-a facut faimos. Probabl ca d’aia li se pare amuzant cand ia cuvantul.

Mi-am facut-o singur aplecand urechea la unii care vorbesc despre Napoli ca despre Ferentari, fara sa-l fi calcat vreodata. La intoarcerea in cetatea lui Bucur am dat iar cu capul – pentru a cata oara? – de pragul tot mai scazut al civilizatiei dambovitene. Mi-am uitat in taxi o geanta cu o camera digitala si un minidv, cu cardurile de memorie pline de amintiri frumoase. Am reusit sa gasesc dupa vreo jumatate de ora taximetristul, dar omul mi-a spus – asa cum era de asteptat – ca nu-i nimic la el in portbagaj. Am facut si o vizita pe la politie cu acest prilej, unde am trait pe viu cateva scene rupte parca din “Politist, adjectiv” al lui Porumboiu. Asta e, o sa-mi ramana doar in cap bella Costiera Amalfitana. In concluzie, feriti-va de 9455.

Hai, v-am pupat pe portofel.

ei bine, de ieri, dupa o scena facuta de un baietel rasfatat care nu vroia sa mai plece de langa standul cu branza topita pana maica-sa jenata de spectacol a trebuit sa puna in cos o branza topita (intamplator sau nu, delaco) stau si ma gandesc cum se pupa treaba asta cu programul nostru recent lansat: “nasul branzeturilor te invata sa mananci sanatos”? ca vorba aia, am branze topite pentru pitici, de nu pot ei sa duca: cu ementaler, cascaval, sunca, ciuperci sau samantana, dar pot oare sa le dau verde astora mici la ele?

problema cu branza topita consta in cantitatea mare de grasimi pe care o contine, deci hai sa fim rationali, un consum moderat de branza topita n-ar face rau nici unui fluture, dramite unui nazdravan care consuma calorii ca masinile de curse. totusi, daca esti genul de parinte care lasa copilul toata vacanta mare, de dimineata pana seara, cu ochii beliti la jetix si cu liber acces la frigider, cred si eu ca iti topeste triunghiurile de branza topita ca pe ciocolata si se face cat malul in doi timpi si trei miscari. una peste alta, in vremuri in care doctorii trambiteaza tendinta de obezitate infantila, tu ce faci? restrictionezi accesul la gust si buna dispozitie al copilului sau ii rationalizezi portia de branza topita preferata in cadrul unei diete echilibrate? intreb si eu nu dau cu parul.