Casa, dolce casa.
M-am intors din vacanta. Regret sincer ca m-am dus acolo doar cu hainele de mort si ceasul de unica folosinta – noroc cu farmecul personal – fiindca am dat peste o lume tare frumoasa, la propriu si la figurat. Asa de frumoasa incat am fost la un pas sa-mi refac viata sentimentala, dar m-am tinut tare – nu de alta, dar nu mai vreau sa-mi impart averea cu nimeni.
Mi-am facut-o singur aplecand urechea la unii care vorbesc despre Napoli ca despre Ferentari, fara sa-l fi calcat vreodata. La intoarcerea in cetatea lui Bucur am dat iar cu capul – pentru a cata oara? – de pragul tot mai scazut al civilizatiei dambovitene. Mi-am uitat in taxi o geanta cu o camera digitala si un minidv, cu cardurile de memorie pline de amintiri frumoase. Am reusit sa gasesc dupa vreo jumatate de ora taximetristul, dar omul mi-a spus – asa cum era de asteptat – ca nu-i nimic la el in portbagaj. Am facut si o vizita pe la politie cu acest prilej, unde am trait pe viu cateva scene rupte parca din “Politist, adjectiv” al lui Porumboiu. Asta e, o sa-mi ramana doar in cap bella Costiera Amalfitana. In concluzie, feriti-va de 9455.
eee draga Toni eu in bel paese am lasat inima , si acum impart averea cu ea e cel mai frumos lucru pe care l-am luat cu mine : )