Branza buna in burduf de oaie
Mi s-a intamplat adesea cand vreau sa trag o fuga pana in regat, sa aleg culoarul Rucar-Bran ca sa evit imbulzeala de pe DN1. Intre Moeciu si Fundata, de o parte si de alta a soselei, bastinasii incearca sa vanda castraveti gradinarului, tentandu-ma cu branza de burduf in coaja de brad si alte specialitati de pacalit turistii, gen carnati de urs sau miere de taun.
Cat de infometat sa fii tot iti dai seama ca branza aia a stat asa de mult in coaja bradului incat are mai mult gust de rasina decat de branza, iar carnatul s-a zvantat in esapamentul masinilor pana a ramas un ciot uscat. Cu toate astea zona e renumita pentru brânza de burduf tinuta fix cat trebuie in coaja de pin, specialitate care acu un an pe vremea asta facea furori in saloanele de branzeturi ale targurilor de la Torino. Una peste alta, n-avem noi mare traditie in gastronomie, ca de la sarmalute la polenta sau de la mititei la poale in brau toate au cam fost inventate prin alta parte, dar m-am lamurit ca branza de burduf ramane un stalp de sustinere al traditiei culinare mioritice. Asta m-a determinat sa fac o gama traditionala si s-o incep cu branza de burduf. Una facuta pastoreste, din cas proaspat frecat cu sare grunjoasa, lasat la maturat in stomac de oaie curat si uscat, care apoi e tras intr-un ambalaj d’asta de la oras, ca sa-l poti cumpara din supermarket fara sa-ti mute nasul din loc. Mie imi place mult, dar gusturile cica nu se discuta.
